Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off

Universitatea Craiova a început din primul minut cu intenţii ofensive, ratând două ocazii în primele şase minute.

Krasniqi şi Onea şi-au încercat şi ei norocul cu şuturi de la distanţă, ambele pe lângă poarta lui Popescu, înainte ca Andrei Ivan să deschidă scorul cu o lovitură de cap, din faţa porţii, din centrarea lui Creţu (0-1, min. 30).

Rahmani şi Kraniqi şi-au pus din nou numele pe lista ocaziilor nefructificate, înainte ca Burmaz să egaleze în minutul 77, cu un şut din careu, la colţul lung, în diagonală (1-1).

Craiovenii au irosit şansa de a trece în avantaj, cu tânărul Danciu în primplan, acesta şutând peste poartă de la 7-8 metri din poziţie ideală.

În cele din urmă, oltenii au obţinut victoria la ultima fază a meciului, când Mitriţă i-a centrat în faţa porţii lui Creţu, care a marcat cu capul în minutul 90+6.

Victoria îi aduce pe olteni pe locul secund, cu 37 de puncte, la egalitate cu CFR Cluj, care e dezavantajată de o diferenţă de două goluri la golaveraj.

Rapid Bucureşti rămâne cu un singur punct în 7 etape din play off şi ocupă locul 5, cu 29 de puncte.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].