Franţa recuperează recordul mondial după ce a copt o baghetă care măsoară 140,53m

În ultimii cinci ani, dreptul de a se lăuda cu cea mai lungă baghetă din lume nu a aparţinut locuitorilor unui mic sat sau oraş din Franţa, ci mai degrabă unui grup de brutari aflaţi la 800 de kilometri distanţă, în Como, Italia.

Duminică, 12 brutari din Franţa au încercat să rectifice acest lucru, petrecând ore întregi frământând, modelând şi preparând la cuptor pentru a obţine victoria.

După aproximativ 14 ore, eforturile lor au fost declarate un succes.

„Recordul mondial pentru cea mai lungă baghetă a fost doborât”, a scris municipalitatea din Suresnes, în suburbiile vestice ale Parisului, pe contul său de socializare. „Bagheta realizată astăzi la Suresnes măsoară 140,53m!!!!”

Brutarii au început să muncească de la ora 3 dimineaţa în speranţa de a doborî recordul existent, de 132,62 metri.

Deşi se crede că aproximativ 320 de baghete sunt vândute în fiecare secundă în Franţa, isprava din 2019 a Italiei nu a fost prima dată când ţara a revendicat titlul de cea mai lungă baghetă. În 2015, o baghetă de 122 de metri coaptă la Expo Milano a fost certificată ca fiind un record.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].