Rafila: Cred că vom avea o vară cu condiţii de normalitate şi cu restricţii extrem de puţine

„Opinia mea este că vom avea o vară cu condiţii de normalitate şi cu restricţii extrem de puţine, dar, repet, acest lucru trebuie luat cu rezervă pentru că atunci când discuţi de o boală transmisibilă cu un virus nou, deja împlineşte trei ani în curând, dar totuşi este încă nou, nu poţi să faci decât presupuneri. Presupunerea în acest moment este de un sezon estival fără restricţii, dar lucrul aceasta rămâne şă fie confirmat de realitate”, a declarat marţi Alexandru Rafila.

El spune că în prezent se înregistrează un trend descendent al numărului de cazuri, al numărului de decese şi al numărului de pacienţi cu Covid internaţi la ATI.

„Evoluţia este constant descendentă, încât estimăm ca în curând, într-un interval de 1-2 săptămâni, să ajunge la sub 1.000 de cazuri înregistrate zilnic şi cu o scădere rapidă a incidenţei cumulate la nivel naţional”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].