Alertă pe piața crypto: Binance investighează un posibil atac / Peste 5,8 miliarde de dolari ar fi fost furate

Binance, una dintre cele mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, investighează o posibilă breșă de securitate, după ce active digitale în valoare de peste 5,8 miliarde de dolari ar fi fost sustrase, potrivit companiei de analiză Arkham Intelligence.

Dacă informația se confirmă, incidentul ar deveni cel mai mare furt de criptomonede înregistrat până acum, depășind atacul asupra platformei Bybit de anul trecut, când au fost furate active în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari.

Binance suspendă temporar depunerile și retragerile

Reprezentanții Binance au anunțat că încearcă să stabilească urgent circumstanțele incidentului. Yi He, cofondatoarea platformei, a transmis că depunerile și retragerile sunt suspendate temporar pentru clienți.

Aceasta a dat asigurări că fondurile utilizatorilor sunt în siguranță și că Binance va acoperi toate pierderile provocate de un eventual atac informatic.

Changpeng Zhao, fostul director general al companiei, a scris pe platforma X că incidentul „pare să fie un atac informaticâ€.

Potrivit Arkham Intelligence, după identificarea problemei de securitate au fost blocate active digitale în valoare de peste 2,3 miliarde de dolari.

Măsura ar putea împiedica persoanele responsabile să transforme în bani o parte din fondurile sustrase.

Bitcoin a scăzut după apariția informațiilor

Echipa de securitate Binance a anunțat că analizează toate informațiile relevante și le-a recomandat utilizatorilor să fie precauți în fața tentativelor de fraudă.

Platforma susține că are peste 335 de milioane de utilizatori la nivel mondial.

Informațiile despre posibilul atac au avut efect și asupra pieței criptomonedelor.

Bitcoin, cea mai mare monedă digitală după capitalizarea de piață, a scăzut cu 3,5% în ultimele 24 de ore.

La momentul publicării informației, se tranzacționa în jurul valorii de 78.500 de dolari.

Binance nu a confirmat deocamdată amploarea exactă a incidentului, iar ancheta privind posibila breșă de securitate este în desfășurare.