Barack Obama, primul mesaj după victoria democraților în SUA: Trebuie să punem bazele pentru viitor

Fostul președinte Barack Obama a salutat miercuri „valul albastru†care a propulsat candidații democrați în funcții la nivel național, în urma alegerilor din Statele Unite, conform NBC News.

ÃŽntr-un mesaj publicat pe reÈ›elele de socializare, acesta a spus că „poporul american a transmis un mesaj clar: își doreÈ™te o politică ce uneÈ™te oamenii, în loc să-i dezbine, È™i lideri care oferă soluÈ›ii concrete la provocările cu care se confruntăâ€.

Fostul președinte american a scris că rezultatele au fost posibile datorită candidaților care au reușit să câștige în toate regiunile țării, inclusiv în zone unde era considerat că democrații n-au șanse.

„Aceste rezultate au fost posibile doar pentru că, în fiecare regiune a țării, s-au prezentat candidaÈ›i remarcabili – inclusiv în zone considerate anterior drept cauze pierduteâ€, a declarat Obama.

„AceÈ™tia provin din medii diferite È™i reprezintă o gamă variată de perspective politice, însă sunt uniÈ›i de valori comune, de credinÈ›a în serviciul public È™i de angajamentul de a pune pe primul loc cetățenii din circumscripÈ›iile È™i statele pe care le reprezintă.â€

Barack Obama și-a prezentat în scris și viziunea asupra modului în care ar trebui să acționeze noile majorități democrate din Senat și Camera Reprezentanților.

El a declarat că, deși actuala administrație mai are doi ani de mandat, democrații trebuie să folosească timpul pentru a produce schimbări și pentru a pregăti viitorul.

„DeÈ™i actuala administraÈ›ie mai are doi ani de mandat, sarcina noastră acum este să ne suflecăm mânecile, să operăm schimbări acolo unde avem puterea de a o face, să prevenim alte daune È™i să punem bazele pentru viitorâ€, a scris fostul preÈ™edinte.

Barack Obama a părăsit Casa Albă în urmă cu aproape 10 ani, dar a revenit în campania electorală în ultimele săptămâni, când a participat la evenimente alături de mai mulți candidați democrați.

Printre acești democrați s-au numărat Jon Ossoff, candidat pentru Senat în Georgia, și Sherrod Brown, candidat în Ohio.