Cabanele Romsilva, renovate cu sute de mii de lei, dar cu încasări infime. Diana Buzoianu acuză că sunt folosite de baronii locali

Diana Buzoianu a prezentat miercuri, într-o postare pe Facebook, mai multe exemple de cabane administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva în care au fost investite sume importante în ultimii cinci ani, dar care au generat venituri reduse. Aceasta acuză că spațiile sunt ținute departe de circuitul turistic obișnuit și ar fi utilizate de lideri politici locali.

„Cabanele Romsilva. Sau cabanele de protocol nedeclarat pentru baroni locali care vor petreceri È™i partide de vânătoareâ€, a scris Buzoianu.

Investiții de sute de mii de lei și venituri de câteva sute sau mii de lei

Unul dintre exemplele prezentate este Cabana Parâng, din județul Hunedoara, în care Romsilva ar fi investit peste 120.000 de lei în ultimii ani. Potrivit datelor invocate de fostul ministru al mediului, veniturile obținute din exploatarea cabanei în cinci ani au fost de aproximativ 1.000 de lei.

„Adică a fost închiriată legal în 5 ani nici o săptămână?â€, scrie Diana Buzoianu.

Potrivit acesteia, la Cabana Silvică Aluneasa, din județul Bistrița-Năsăud, investițiile din perioada 2020–2025 s-au ridicat la aproape 450.000 de lei. Buzoianu precizează că imobilul a fost avariat de un incendiu și a necesitat reparații. În aceeași perioadă, 2020–2025, cabana a generat venituri de aproximativ 83.000 de lei.

În județul Alba, Direcția Silvică a investit 43.000 de lei în cabanele administrate în anul 2025, iar veniturile obținute în același an au fost de 19.000 de lei.

Un alt exemplu este cel al Direcției Silvice Botoșani, unde aproape 60.000 de lei au fost investiți într-o cabană în perioada 2024–2025. În primele șase luni ale anului 2026, aceasta a generat venituri de numai 430 de lei.

„Bani daÈ›i cu nemiluita ca să se obÈ›ină venituri legale modeste este povestea aproape în toate direcÈ›iile silvice pentru cabanele gestionateâ€, susÈ›ine Buzoianu.

Folosite de baronii locali

Fostul ministru al mediului susține că unele cabane administrate de Romsilva sunt folosite de lideri politici locali, în special din PSD, pentru petreceri și partide de vânătoare. Diana Buzoianu consideră că opoziția unor lideri locali față de reorganizarea Romsilva are legătură și cu pierderea accesului privilegiat la cabanele regiei.

„Pentru că aceste cabane trebuie să fie cabanele folosite de baronii judeÈ›eni È™i locali, de cele mai multe ori PSDâ€, scrie Buzoianu.

„Acesta e unul din sutele de motive pentru care baronii judeÈ›eni È™i locali s-au supărat aÈ™a de tare la reorganizarea Romsilva când au aflat, unii dintre ei, că nu mai e sediul Romsilva la ei în judeÈ›, deci la o cafeluță distanță de È™eful Romsilva care le putea oferi un weekend memorabil în cabanele lorâ€, mai afirmă fostul ministru.

De ce nu sunt promovate cabanele Romsilva pe platformele de rezervări?

Buzoianu atrage atenția că, deși cabanele administrate de Romsilva pot fi închiriate de turiști, informațiile despre acestea sunt greu accesibile publicului.

Ea critică lipsa promovării pe platformele mari de rezervări, unde turiștii caută în mod obișnuit spații de cazare.

„ȘtiaÈ›i că puteÈ›i oricare dintre dumneavoastră să închiriaÈ›i cabanele Romsilva È™i să vă faceÈ›i o vacanță în mijlocul naturii, în România Probabil că nu È™tiaÈ›i, pentru că Romsilva îngroapă orice informaÈ›ie despre cabanele gestionate de eiâ€, a scris Buzoianu, adăugând: „De ce cabanele Romsilva nu sunt pe niciun site mare, de circuit deschis, pentru închiriat spaÈ›ii pe timpul vacanÈ›ei?â€

În martie 2025, în mandatul fostului ministru al mediului Mircea Fechet, ministerul a prezentat un plan de reorganizare a Romsilva care prevedea ca toate cabanele să fie administrate de Complexul Silva, unitate responsabilă de activitatea turistică în cadrul regiei, precum și înlesnirea accesului turiștilor la acestea.

Două inițiative pentru cabanele Romsilva

În martie 2025, în mandatul fostului ministru al mediului Mircea Fechet, ministerul a prezentat un plan de reorganizare a Romsilva care prevedea ca toate cabanele să fie administrate de Complexul Silva, unitate responsabilă de activitatea turistică în cadrul regiei, precum și înlesnirea accesului turiștilor la acestea.

Spre finalul anului 2025, Romsilva pregătea un program-pilot prin care cabanele pe care le administra în mai multe județe urmau să fie promovate pe platformele de rezervări. Potrivit fostului ministru al mediului Diana Buzoianu, planul nu a fost pus în aplicare încă.