Declarațiile au fost făcute în contextul controverselor privind legalitatea unor modificări legislative și condițiile în care ar fi fost încheiate contracte în valoare totală de 5,7 miliarde de euro, sumă prezentată de postul de televiziune.
„Avem nevoie de o nouă È™ansăâ€
Întrebat dacă România poate redeschide negocierile cu Rheinmetall fără să piardă finanțarea europeană alocată prin mecanismul SAFE, ministrul a apreciat că există posibilitatea unei asemenea discuții cu instituțiile europene.
Ghigiu a precizat însă că subiectul nu a fost abordat în cadrul recentei sale deplasări la Bruxelles.
„Eu È™tiu, pe partea din moment, la Ministerul Apărării, la Ministerul de Externe, cred că avem această posibilitate. N-am abordat această discuÈ›ie în cadrul delegaÈ›iei pe care am avut-o la Bruxellesâ€, a declarat ministrul.
Acesta a făcut apoi o paralelă cu afacerea Škoda din perioada interbelică, invocând un precedent istoric privind controversele legate de contractele de înzestrare militară.
„Cred că România are oameni astăzi care pot să convingă Bruxelles-ul că am fost proÈ™ti, că am fost ticăloÈ™i, că am fost corupÈ›i È™i că avem nevoie de o nouă È™ansă pentru a putea să îndreptăm aceste lucruriâ€, a afirmat Alexandru Mihai Ghigiu.
Declarația a fost formulată în contextul unei discuții despre posibilitatea renegocierii acordurilor și nu reprezintă, în sine, o constatare oficială a unor fapte de corupție.
Ministrul critică orientarea achiziÈ›iilor militare: „Nu se pregăteÈ™te pentru războiul viitoruluiâ€
Ghigiu a pus sub semnul întrebării și oportunitatea strategică a achizițiilor, exprimându-și rezervele privind capacitatea acestora de a răspunde amenințărilor militare viitoare.
„Din punctul meu de vedere, fără să fiu specialist în zona de armament, România, prin aceste contracte, nu se pregăteÈ™te pentru războiul viitorului. Se pregăteÈ™te maxim pentru războiul de astăzi, dacă nu chiar pentru războiul de ieriâ€, a declarat ministrul.
El a insistat că autoritățile responsabile de apărare și politică externă ar trebui să examineze posibilitatea modificării acordurilor.
„Și cred că e obligatoriu la Ministerul Apărării, la Ministerul de Externe, să avem o astfel de discuÈ›ie pentru a renegocia aceste contracte. Chiar cu riscul nori penalitățiâ€, a spus Ghigiu, potrivit transcrierii furnizate.
„Orice se poate negocia, important e să È™tii ce vrei să negocieziâ€
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a criticat și modul în care reprezentanții României au purtat, de-a lungul timpului, negocierile cu instituțiile europene.
„Depinde de a avea oameni care să negocieze, pentru că în general oamenii pe care i-am trimis la Bruxelles s-au dus È™i au luat notiÈ›e È™i cam atât. Nu s-a întâmplat nimic altceva. Să avem argumenteâ€, a afirmat Ghigiu.
Pentru a susține ideea că pozițiile Comisiei Europene pot fi schimbate prin argumente și documente, ministrul a invocat un exemplu din negocierile privind jaloanele asumate de România.
„Ieri aveam 33 de jaloane neîndeplinite. Astăzi, pentru că o parte din colegii mei sunt È™i astăzi la Bruxelles, au reuÈ™it să închidă un jalon. Comisia a înÈ›eles, mergându-se cu documente È™i cu argumente, că se poateâ€, a declarat acesta.
Ghigiu a concluzionat că succesul unei eventuale renegocieri depinde atât de pregătirea echipei de negociatori, cât și de obiectivele urmărite de autoritățile române.
„Deci, orice se poate negocia, important e să È™tii ce vrei să negociezi, să-È›i doresc să negociezi pentru binele României, pentru că câteodată am impresia că nu ne dorim asta cu adevărat, È™i să ai, bineînÈ›eles, È™i oamenii care se reprezintăâ€, a mai spus ministrul.
