Franța ar putea recupera despăgubirile pentru violențele de la proteste inclusiv din alocații. Pagube de peste un miliard de euro

Măsura vine după protestele împotriva costului vieții, care au degenerat în cele mai grave violențe stradale din ultimii ani, transmite AP. Autoritățile estimează distrugeri de peste un miliard de euro. Într-un singur weekend, aproape 2.400 de persoane au fost arestate, iar mii de magazine au fost jefuite sau avariate. La Limoges, un incendiu a devastat primăria orașului, construită în secolul al XIX-lea.

Despăgubiri de până la 10.000 de euro, chiar și fără distrugeri directe

Proiectul, adoptat de Senat cu 229 de voturi pentru și 105 împotrivă, prevede sancțiuni financiare de până la 10.000 de euro. Acestea ar putea fi aplicate persoanelor care participă în cunoștință de cauză la grupuri pregătite pentru violențe sau rămân în mulțime după ordinul poliției de dispersare.

Despăgubirile ar putea acoperi inclusiv distrugerile provocate de alți participanți. Autoritățile franceze ar putea recupera sumele din alocațiile familiale, ajutoarele pentru locuință, venitul minim garantat și indemnizațiile pentru începutul anului școlar, după o hotărâre judecătorească definitivă.

Totuși, o sumă minimă necesară traiului ar rămâne protejată. Senatorul comunist Fabien Gay a avertizat că o familie cu venituri reduse ar putea suporta rețineri lunare de 57 de euro. În acest ritm, achitarea unei datorii de 10.000 de euro ar dura aproape 15 ani. Amnesty International consideră că măsurile pot afecta grav familiile sărace și pot descuraja participarea la proteste pașnice. Proiectul urmează să ajungă în Adunarea Națională, unde niciun bloc politic nu deține majoritatea.

Italia îi sancționează pe părinții minorilor violenți

Franța nu este singura țară europeană care încearcă să extindă responsabilitatea pentru distrugerile provocate la manifestații. În Italia, guvernul Giorgiei Meloni a introdus amenzi de până la 1.000 de euro pentru părinții minorilor implicați în violențe, cu posibilitatea dublării sancțiunii la recidivă. Părinții pot fi obligați și să acopere pagubele, dacă nu demonstrează că nu puteau împiedica faptele copilului. Organizarea violențelor la proteste, inclusiv prin internet, poate fi pedepsită cu închisoare între patru și 12 ani.

Protestatari se confruntă cu forțele de ordine în timpul unei manifestații, la Roma, Italia. Foto: Riccardo De Luca / Anadolu/ABACAPRESS.COM

TikTok și Telegram, folosite pentru organizarea protestelor

În Spania, autoritățile au identificat convocări la manifestații distribuite prin TikTok, WhatsApp și Telegram. La Barcelona, protestele din 24 octombrie au degenerat în jafuri și distrugeri. Poliția a raportat 130 de arestări, inclusiv 76 de minori. Organizația de verificare Maldita.es a descoperit apeluri la noi manifestații de Halloween în 46 de orașe din cel puțin nouă țări europene.

Telegram susține că elimină mesajele care îndeamnă la violență și a confirmat ștergerea unor asemenea apeluri. Proiectul francez ar permite autorităților să solicite eliminarea conținutului ilegal care incită la violențe, iar adresele web ar putea fi blocate dacă materialele rămân disponibile după 24 de ore.