Alertă METEO 7 iunie 2021. România, sub Coduri galbene de ploi şi caniculă. HARTA judeţelor vizate de ANM

Vremea este în continuare ploioasă, iar temperaturile rămân ridicate în cea mai mare parte a ţării.

METEO 7 iunie 2021 – Vremea în România: Cod galben de ploi

ANM a emis, miercuri dimineaţă, un Cod galben de ploi valabil în 11 judeţe începând de azi, la ora 13:00. Avertizarea meteo este în vigoare până la ora 22:00, în cursul aceleiaşi zile.

În intervalul menţionat, local în Moldova, nordul Munteniei şi zona Carpaţilor Orientali vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25…40 l/mp.

Sunt vizate total sau parţial judeţele: Prahova, Buzău, Braşov, Covasna, Vrancea, Bacău, Harghita, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani.

 

METEO 7 iunie 2021 – Vremea în România: Cod galben de caniculă

Miercuri, joi şi vineri, meteorologii anunţă Cod galben de caniculă în 10 judeţe din România: Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Arad, Timişoara, Bihor şi Satu Mare.

În intervalul menţionat în Banat, Crişana, în cea mai mare parte a Olteniei, în vestul Maramureşului şi în sudvestul Transilvaniei, valul de căldură se va intensifica, local va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 şi 23 de grade.

Miercuri, 7 iulie, disconfortul termic va fi ridicat (valori ITU ce vor atinge sau vor depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi) pe arii restrânse şi în sud şi centru. Disconfortul termic se va menţine ridicat şi la sfârşitul săptămânii, pe alocuri la câmpie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].