Testarea în masă a redus cazurile de COVID-19, într-un oraş englez – STUDIU

Studiul, condus de Universitatea din Liverpool, cu sprijin guvernamental, a concluzionat că testarea comunităţii a dus la o creştere de 18% a detectării cazurilor şi la o reducere de 21% a cazurilor, comparativ cu alte zone, până la jumătatea lunii decembrie, potrivit Reuters.

Răspândirea variantei Alpha, identificată pentru prima dată în Kent, a făcut mai dificilă compararea situaţiei din diferite zone, după acel moment, au spus cercetătorii.

„Programul pilot de la Liverpool arată că testarea comunităţii poate funcţiona şi funcţionează bine dacă este flexibilă la nivel naţional şi are o bază locală”, a declarat Iain Buchan, profesor la Universitatea din Liverpool care conduce pstudiul.

În ciuda îngrijorărilor cu privire la precizia mai scăzută a testelor rapide, comparativ cu testele PCR, cercetătorii din Liverpool au spus că dispozitivele au identificat majoritatea cazurilor care aveau o încărcătură virală mare.

„Dacă ies pozitivi, (oamenii) primesc confirmarea imediată a faptului că trebuie să ia măsuri … putem vedea că au scăzut cazurile“, a declarat Calum Semple, profesor de medicină pentru focare, Universitatea din Liverpool.

 

În cadrul studiului, 283.338 de rezidenţi din Liverpool au făcut un test rapid între 6 noiembrie 2020 şi 30 aprilie 2021.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].