Germania critică atitudinea Ungariei, care nu a permis oprirea totală a importurilor de petrol rusesc

Premierul Viktor Orban a insistat “permanent” pentru protejarea propriilor interese, în detrimentul intereselor Uniunii Europene, a declarat Robert Habeck, citat de publicaţia Der Spiegel.

“Poate că trăim într-o perioadă în care compromisurile prea multe nu doar că afectează claritatea, ci o şi distrug”, a argumentat Robert Habeck, pledând pentru modificarea procesului decizional în Uniunea Europeană, astfel încât să nu mai fie obligatorie unanimitatea.

Ministrul german al Economiei a subliniat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va opri invazia militară în Ucraina până nu va fi supus presiunilor intense.

Ungaria a blocat planul iniţial al Uniunii Europene, care prevedea oprirea totală, în mod etapizat, a importurilor de petrol din Rusia. Uniunea Europeană a fost nevoită să aprobe doar un embargou parţial asupra importurilor de petrol din Rusia.

În cursul dezbaterilor tensionate de la summitul Consiliului European, premierul Viktor Orban a criticat-o deschis pe Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, acuzând-o că periclitează interesele energetice ale ţărilor europene. “Energia este prea importantă. Mai întâi, trebuie găsite soluţii cu statele membre, iar abia ulterior se aplică sancţiuni, nu invers, cum s-a procedat până acum”, a afirmat Viktor Orban.

După acordul de la summitul UE privind embargoul parţial asupra importurilor de petrol din Rusia, Viktor Orban a declarat, conform publicaţiei Bild: “Familiile pot dormi liniştite în această noapte, am respins cea mai revoltătoare idee. Am ajuns la un acord prin care ţările care primesc petrol prin oleoducte să poată fi aprovizionate în continuare la fel ca până acum”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].