Victoriile la Wimbledon o motivează pe Anhelina Kalinina să ajute la lupta Ucrainei împotriva Rusiei

După ce a obţinut prima sa victorie pe tabloul principal la Wimbledon, Kalinina a dezvăluit că locuinţa părinţilor săi din Irpin a fost bombardată, în contextul în care atacurile Rusiei continuă.

„Este greu să mă concentrez, dar contează dacă eu câştig sau dacă pierd”, a spus ea, citată de BBC Sport.

Kalinina joacă în continuare cu compatrioata Lesia Tsurenko, care a declarat că vrea să le reamintească oamenilor că Ucraina este încă în dificultate.

Kalinina, în vârstă de 25 de ani, a declarat că părinţii ei sunt „în viaţă şi în siguranţă” şi că acum stau în apartamentul ei în timp ce îşi reconstruiesc casa.

Cu toate acestea, bunicii ei sunt încă blocaţi în teritoriile ocupate, iar Kalinina spune că locuiesc „alături de soldaţii ruşi”.

„Cu cât câştig mai mult, nu-mi ajut doar familia, ci şi alte familii şi alţi oameni”, a declarat Kalinina, cap de serie 29, care s-a impus cu 4-6, 6-2, 6-4 în faţa unguroaicei Anna Bondar.

„Mergi mai departe. Câştigi mai mulţi bani. Atunci sunt capabilă să ajut, şi ajut cât pot de mult şi nu doar familia mea. Aşa că pentru mine asta contează.

Nu sunt un superstar, aşa că ajut cu ce pot. Şi pentru ei contează foarte mult, iar pentru mine asta este o motivaţie uriaşă pentru a juca. Imensă.”

De când Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie, mii de civili şi combatanţi au fost ucişi sau răniţi, iar cel puţin 12 milioane de oameni şi-au părăsit casele.

Tsurenko, în vârstă de 33 de ani, a declarat că a avut loc un atac cu bombă la doar 100 de metri de casa ei din Kiev şi a lucrat în mod regulat cu un psiholog pentru a încerca să facă faţă traumelor provocate de ceea ce se întâmplă acasă.

„Când a început războiul, am început să simt această tensiune în interiorul meu şi cred că, chiar dacă lucrez în fiecare zi cu un psiholog şi încerc, nu ştiu cum, încerc să evit aceste emoţii. Este imposibil”, a declarat Tsurenko, care a ajuns pe locul 23 în lume, cel mai bun din carieră, în februarie 2019.

„Cred că acest sentiment, această tensiune, se va elibera doar atunci când războiul se va termina. Nu pot face nimic în privinţa asta”.

Dar ea a adăugat: „Simt că joc mai bine, doar pentru că pentru mine, din punct de vedere emoţional, a câştiga sau a pierde nu mai există.

Există o mare problemă în viaţa mea: este războiul. Şi nu există nimic altceva care poate învinge acest lucru”.

Tsurenko a spus că ar vrea să poarte o panglică ucraineană pe echipamentul ei în timpul meciului cu Kalinina dacă i se va permite, All England Club confirmând că poate „presupunând că s-a convenit” cu organizatorii în prealabil.

Victoriile celor două ucraineence au venit în aceeaşi zi în care ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, Vadym Prystaiko, a fost unul dintre invitaţii din loja regală de pe Centre Court.

De asemenea, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Asociaţiei Familiilor Poloneze – o organizaţie caritabilă susţinută de Fundaţia Wimbledon care se ocupă de refugiaţii ucraineni care sosesc în Polonia şi în Marea Britanie.

În urmă cu două zile, fostul jucător ucrainean Sergiy Stakhovsky, care a ajuns în turul al treilea la Wimbledon în 2013 şi 2014, a postat pe Twitter fotografii din timpul războiului pentru a ilustra modul în care îşi va petrece următoarele două săptămâni în timp ce se desfăşoară turneul londonez.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].