Polonia spune că livrările de gaze prin Conducta Baltică s-ar putea dubla în trimestrul IV

Prognoza a fost făcută după ce operatorul danez de sistem Energinet a declarat sâmbătă că gazoductul ar putea fi pus în funcţiune la capacitate maximă de la sfârşitul lunii noiembrie în loc de 1 ianuarie, în urma progreselor bune ale lucrărilor din Danemarca, ceea ce reprezintă un impuls pentru Polonia, care se străduieşte să înlocuiască gazul rusesc.

Polonia a fost deconectată de la livrările de gaz rusesc în aprilie pentru că a refuzat să plătească în ruble.

“Am primit informaţii pozitive din Danemarca, în ciuda faptului că lucrările sunt încă în desfăşurare, capacitatea completă a gazoductului va fi atinsă mai devreme decât se presupunea iniţial”, a declarat Mateusz Berger, oficialul guvernului polonez responsabil cu infrastructura energetică, pentru agenţia de ştiri de stat PAP.

“Acest lucru ar trebui să facă posibilă dublarea cantităţii de gaz trimisă în Polonia prin noua rută în ultimul trimestru al acestui an”.

Conducta baltică, care se va deschide săptămâna viitoare, este piesa centrală a unei strategii poloneze de diversificare, care a început cu ani înainte ca invazia Moscovei din februarie în Ucraina să declanşeze o criză energetică globală.

Compania norvegiană Equinor a declarat vineri că a încheiat un acord pe 10 ani pentru vânzarea de gaze naturale către compania poloneză PGNiG, într-un acord care acoperă un volum de 2,4 miliarde de metri cubi pe an, adică aproximativ 15% din consumul anual al Poloniei.

Gazele vor fi transportate prin conducta baltică, care are o capacitate anuală de 10 miliarde de metri cubi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].