INS: 74,1% din populaţia României, conectată la sistemul public de alimentare cu apă

Conform INS, în 2021 populaţia conectată la sistemul public de alimentare cu apă a fost de 14.177.807 persoane, reprezentând 74,1% din populaţia rezidentă a României, cu 240.889 persoane mai mult decât în anul 2020.

Creşterea a fost determinată de racordarea populaţiei la reţelele de alimentare cu apă nou construite.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, în 2021, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public de alimentare cu apă, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea Bucureşti Ilfov (88,7%), urmată de regiunea Sud-Est (88,2%). Gradul cel mai redus de racordare s-a înregistrat în regiunea Nord-Est (52,6%), urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia (62,3%).

Volumul de apă distribuită anul trecut a fost de 1.397.370,2 mii metri cubi, cu circa 377.590,1 mii metri cubi mai puţin decât în anul 2020. Scăderea cea mai accentuată s-a înregistrat în agricultură, volumul de apă distribuită fiind cu 287.162 mii metri cubi mai puţin. Cele mai mari cantităţi de apă distribuită s-au înregistrat în bazinele hidrografice Buzău-Ialomiţa (26,4%), respectiv Argeş-Vedea (18,3%).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].