Ursula von der Leyen propune un parteneriat fără precedent între UE și Canada, după summitul de la Montreal

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat, vineri, la Montreal, în cadrul unui discurs, planul pentru un parteneriat puternic între Uniunea Europeană și Canada, primul de acest fel din istoria blocului comunitar.

Potrivit Comisiei Europene, propunerea prevede ca statul canadian să obțină statutul de „membru asociat†al UE, fără să adere oficial la Uniune.

În discursul susținut la summitul bilateral, von der Leyen a explicat că apropierea dintre cele două părți ar urma să se bazeze pe trei piloni: politici, programe și guvernanță.

Obiectivul este ca relația dintre Canada și UE să ajungă la cel mai înalt nivel posibil, cu oportunități pentru cetățeni, economie mai puternică și o securitate mai mare de ambele părți ale Atlanticului.

„Este cât se poate de firesc să ne reunim aici, la Montreal, pentru a discuta despre viitorul relaÈ›iei noastre. Montreal este un oraÈ™ clădit pe întâlnirea dintre popoare. Este un oraÈ™ care simbolizează ceea ce uneÈ™te Canada È™i Europa de multe secole încoace. Fără îndoială, Canada este cea mai europeană È›ară din afara Europeiâ€, a declarat Ursula von der Leyen.

Oficialul european a declarat că apropierea dintre cele două părți nu ține doar de geografie, ci și de valorile comune și de modul în care acestea văd viitorul lumii.

„Ceea ce ne uneÈ™te depășeÈ™te cu mult geografia. Privim lumea prin aceiaÈ™i ochi. ÃŽn ziua de azi, nu contează unde se află o È›ară pe hartă, ci ceea ce este dispusă să construiască împreună cu noi. Contează valorile pe care le susÈ›ine într-o lume marcată de curente geopolitice potrivnice È™i intense. Aceste curente nu vor înceta să bată; această schimbare este permanentă. AÈ™adar, a sosit momentul să acÈ›ionăm cu încredere È™i viziune pentru a clădi un nou viitor.â€, a spus ea.

Von der Leyen a descris summitul drept unul „unic È™i istoricâ€, explicând că discuÈ›iile s-au concentrat asupra viitorului relaÈ›iei dintre UE È™i Canada, nu asupra trecutului.

Ce presupune statutul de „membru asociat†al UE

„Amândoi dorim să ridicăm relaÈ›ia noastră la cel mai înalt nivel posibil. Astfel, unul dintre punctele principale discutate în cadrul summitului a fost ideea ca Canada să devină membru asociat al UE. Conceptul nostru este simplu: o «asociere fără aderare». Tratatele UE sunt clare: o È›ară din afara Europei nu poate adera la Uniune. Putem însă înlocui termenul de «aderare» cu o «ambiÈ›ie È™i viziune comună». Putem construi un parteneriat care să se apropie mai mult de statutul de membru decât orice am realizat până acum, având trei obiective clare: mai multe oportunități pentru cetățenii noÈ™tri, o prosperitate sporită de ambele părÈ›i ale Atlanticului È™i o securitate mai mare pentru noi toÈ›iâ€, a explicat Ursula von der Leyen.

Noul parteneriat ar urma să aibă trei componente. Prima se referă la politicile comune.

UE și Canada vor să cadă de acord asupra unor domenii precum clima, energia, inteligența artificială, inovarea și securitatea. Cele două părți ar urma să se consulte în toate etapele importante.

Al doilea pilon se referă la programele europene. Canada participă deja la SAFE, programul UE dedicat industriei de apărare, iar CE vrea să extindă cooperarea prin programul de cercetare Orizont Europa și prin integrarea deplină a Canadei în Erasmus+.

„Ne dorim ca cetățenii noÈ™tri să studieze, să lucreze, să desfășoare activități de cercetare È™i să inoveze împreună. Căci cele mai solide punÈ›i peste Atlantic sunt construite prin milioane de poveÈ™ti individualeâ€, a declarat È™efa Comisiei Europene.

Al treilea pilon este guvernanța, care presupune o cooperare mult mai bună între instituțiile europene și cele canadiene.

Von der Leyen a făcut o precizare importantă despre prezența a zece membri ai Comisiei Europene la summitul de la Montreal, declarând că este o dovadă a greutății acestui parteneriat.

În primăvară, cele două părți vor organiza o reuniune la nivel guvernamental. Cooperarea ar putea include și relațiile dintre parlamente, instanțe judecătorești și mediile de afaceri.

„Într-adevăr, conceptul de «membru asociat» reprezintă un teritoriu neexplorat. ÃŽnsă avem ambiÈ›ia, încrederea È™i creativitatea necesare pentru a-i da contur, împreună. Și, pentru a fi cât se poate de clar: acesta este un parteneriat care nu vizează pe nimeni altcineva, ci are drept scop consolidarea forÈ›ei noastre comuneâ€, a afirmat Ursula von der Leyen.

„AÈ™a cum ai spus, Mark, noua ordine internaÈ›ională va fi construită, printre altele, dinspre Europa, având Canada drept parte integrantă. Iar într-o lume marcată de rivalități tot mai intense, suveranitatea nu mai înseamnă libertatea de a acÈ›iona de unul singur, ci capacitatea de a acÈ›iona împreunăâ€, a declarat ea.