Ankara e revoltată de prezenţa unor militari greci în Kastellorizo, Cere demilitarizarea insulei

Ministerul turc de externe a emis o declaraţie cu privire la informaţii care au fost vehiculate pe internet, potrivit cărora Grecia concentrează trupe în Kastellorizo. În această declaraţie se afirmă că „în mass-media au fost publicate informaţii despre dispunerea de forţe militare greceşti în Kastellorizo. Kastellorizo ​​se află în regim de demilitarizare, potrivit Tratatului de la Paris din 1947. Dacă informaţiile sunt adevărate, acesta este un nou indiciu al indiferenţei Greciei faţă de legi şi al intenţiilor reale ale acesteia în estul Mediteranei”.

În timp ce presa turcă prezintă imagini cu soldaţi greci sosiţi pe insulă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Turciei, Hami Aksoy, a declarat: „Nu vom permite o astfel de provocare chiar vizavi de ţărmurile noastre”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării, Ömer Çelik, a declarat prin Twitter că „încercarea Greciei de a militariza Kastellorizo este încă un exemplu de piraterie”.

O persoană familiarizată cu poziţia guvernului grec a declarat că soldaţii erau deja staţionaţi pe insula Kastellorizo, iar evenimentul a fost o rotaţie de rutină a trupelor. Guvernul grec nu a comentat cererea Turciei de a demilitariza insula de 12 kilometri pătraţi, care se află în largul coastei turceşti şi reprezintă cel mai îndepărtat avanpost grecesc din estul Mediteranei.

Tensiunile asupra apelor teritoriale contestate se intensifică constant între cele două ţări care ocupă poziţii cheie pe flancul sud-estic al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.

Grecia declară că insulele trebuie luate în considerare în delimitarea platoului continental al unei ţări, în conformitate cu Legea Naţiunilor Unite privind dreptul mării, convenţie pe care Turcia nu a semnat-o. Turcia susţine că platoul continental al unei ţări ar trebui măsurat de pe continent şi că, prin urmare, zona de la sud de Kastellorizo se încadrează în zona sa exclusivă.

Aceste ultime declaraţii contribuie şi mai mult la aprofundarea conflictelor dintre cei doi membri NATO legate de exploatarea resurselor energetice din Marea Mediterană.

Eforturile Germaniei de mediere între Ankara şi Atena au eşuat la începutul acestei luni, Ankara reluându-şi operaţiunile de explorare de zăcăminte gazeifere în estul Mediteranei. O navă de cercetare va efectua cercetări seismice timp de aproximativ 90 de zile, după cum a declarat ministrul de externe Mevlut Cavusoglu sâmbătă.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a folosit duminică un ton sfidător, declarând că ţara sa este pregătită să plătească preţul necesar pentru apărarea intereselor sale în estul Mediteranei. „Turcia nu se va supune limbajului ameninţărilor, intimidării şi şantajului, în special în estul Mediteranei, şi va continua să-şi apere drepturile în temeiul dreptului internaţional şi al acordurilor bilaterale”, a declarat Erdogan.

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].