Liderul suprem al talibanilor şi-a făcut apariţia publică într-un oraş din Afganistan, după ce s-a speculat că ar fi murit

Haibatullah Akhundzada este liderul suprem al talibanilor şi conducătorul spritual al organizaţiei. De la preluarea puterii şi a controlului în Afganistan de către forţele talibane în august, observatorii internaţionali nu au mai semnalat nicio apariţie publică a lui Akhundzada, fapt ce a dat naştere speculaţiilor că ar fi murit.

Este cunoscut faptul că apariţiile sale publice sunt rare, fiind învăluit într-o aură de mister. Liderul discret a vizitat Jamia Darul Aloom Hakimia, o şcoală religioasă din Kandahar, în prima sa apariţie publică din noul regim.

După retragerea forţelor militare conduse de SUA în septembrie, misteriosul Akhundzada şi-a păstrat rolul pe care îl avea din 2016: autoritate supremă în stat, figura desemnată să controleze problemele politice, religioase şi militare.

Deşi unii observatori susţin că Akhundzada şi-a mai făcut apariţia în trecut, acum a fost prima dată când prezenţa sa în spaţiul public a fost confirmată. Când fondatorul şi liderul suprem iniţial, mollahul Omar a decedat, talibanii au ascuns ani de zile această informaţie, relatează Reuters.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].