Doi militari ruşi pledează vinovaţi într-un nou proces pentru crime de război în Ucraina. Pedepsele primite

Cei doi militari ruşi capturaţi au pledat vinovaţi, în cel de-al doilea proces pentru crime de război din acest conflict.

În cadrul procesului de la tribunalul districtual Kotelevska din centrul Ucrainei, procurorii au cerut ca Alexander Bobikin şi Alexander Ivanov să fie închişi pentru 12 ani pentru încălcarea legilor războiului.

Un avocat al apărării a cerut clemenţă, spunând că cei doi soldaţi au urmat ordinele şi îşi regretă faptele.

Bobikin şi Ivanov, care la proces au fost ţinuţi într-o cutie de sticlă armată, au recunoscut că au făcut parte dintr-o unitate de artilerie care a tras asupra unor ţinte din regiunea Harkov. Bombardamentele au fost efectuate din Rusia şi au distrus o unitate de învăţământ din oraşul ucrainean Derhachi, au declarat procurorii.

Militarii, descrişi ca fiind un şofer şi un artilerist, au fost capturaţi după ce au trecut graniţa şi au continuat bombardamentele, au declarat reprezentanţii biroului procurorului general.

„Sunt complet vinovat de crimele de care sunt acuzat. Am tras asupra Ucrainei dinspre Rusia”, a declarat Bobikin în faţa instanţei, în cadrul procedurilor care au fost transmise în direct.

Cerând să nu i se aplice pedeapsa maximă de închisoare, Ivanov a spus: „Mă căiesc şi cer o reducere a pedepsei”.

Audierea a durat mai puţin de o oră.

Un tribunal ucrainean a condamnat recent un militar rus la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui civil neînarmat. Rusia a declarat că nu are informaţii despre proces şi că absenţa unei misiuni diplomatice în Ucraina îi limitează capacitatea de a oferi asistenţă.

Multe alte procese de acest fel sunt aşteptate atât în Ucraina, cât şi în Rusia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].