Premierul Luca Niculescu participă la prima ședință CSAT de la preluarea mandatului

UPDATE Imaginile de la prima ședință CSAT la care a participat premierul Luca Niculescu

Știrea inițială

Premierul Luca Niculescu se va întâlni joi, de la ora 11:00, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, potrivit unui anunț al Biroului de presă al Guvernului. Este prima întâlnire a premierului cu un ambasador de la preluarea mandatului.

Până în prezent, în programul premierului nu este prevăzută nicio întâlnire cu ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene.

Tot joi, de la ora 18:00, premierul Luca Niculescu va participa la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Miercuri, Luca Niculescu a participat la ceremonia de predare-primire a mandatului de ministru al Afacerilor Externe de către Dan Neculăescu.

Șeful Guvernului i-a mulțumit fostei ministre Oana Țoiu pentru colaborare și i-a urat succes noului ministru, pe care l-a descris drept un diplomat de carieră cu experiență în dosarele strategice și de securitate ale României.

„Pentru mine, MAE nu este doar o instituÈ›ie fundamentală a statului, ci È™i locul în care am lucrat ani de zile, ca ambasador È™i apoi ca secretar de stat pentru aderarea la OCDEâ€, a transmis Niculescu, pe Facebook.

„Știu din proprie experiență câtă muncă, câtă răbdare È™i câtă discreÈ›ie se află în spatele fiecărui succes diplomatic. Și cred că oamenii aceÈ™tia merită mai multă recunoaÈ™tere decât primesc de obiceiâ€, a precizat acesta.