Vladimir Putin şi Antonio Guterres îndeamnă Israelul şi grupurile islamiste palestiniene să înceteze atacurile

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi secretarul general ONU, Antonio Guterres, au cerut joi, într-o declaraţie comună, încetarea conflictului dintre Israel şi grupuri islamiste palestiniene, pledând pentru soluţia a două state în conflictul israelo-palestinian.

 

“În contextul escaladării conflictului israelo-palestinian, obiectivul principal este oprirea acţiunilor violente de către ambele părţi şi garantarea securităţii populaţiei civile”, anunţă Kremlinul, după discuţia preşedintelui Vladimir Putin cu Antonio Guterres.

 

“A fost exprimată susţinere pentru soluţia a două state, pe baza rezoluţiilor corespunzătoare ale Consiliului de Securitate ONU şi în virtutea normelor juridice recunoscute la nivel internaţional”, precizează Preşedinţia Rusiei, conform agenţiei Tass.

 

Grupurile islamiste din Fâşia Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul organizaţiei fundamentaliste Hamas, au continuat joi atacurile cu rachete asupra Israelului, fiind vizate oraşele Tel Aviv, Ashdod şi Beersheba. În ultimele trei zile, asupra teritoriului israelian au fost lansate peste 1.600 de rachete. Bilanţul în Israel este de şapte morţi şi peste 150 de răniţi.

 

La rândul său, armata israeliană a atacat peste 500 de poziţii islamiste din Fâşia Gaza, omorând 72 de persoane, inclusiv lideri islamişti, şi rănind alte aproape 400, conform Ministerului Sănătăţii din acest teritoriu palestinian. O clădire de 14 etaje a fost distrusă în oraşul Gaza, fiind al treilea imobil mai înalt de zece niveluri demolat în bombardamente.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].