Programele de master din 2021 ale Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC). Locurile disponibile

La programele de master din 2021 (Învăţământ cu Frecvenţă – IF), FJSC scoate la concurs 145 de locuri la buget, astfel:

Candidaţii la programele de master ale Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), Universitatea din Bucureşti, sunt aşteptaţi să se înscrie în perioada 5-18 iulie 2021. Înscrierea la concursul de admitere la master are loc online, pe site-ul facultăţii fjsc.unibuc.ro.

Programe de master în domeniul ştiinţele comunicării, relaţii publice şi publicitate: Campanii de comunicare în publicitate şi relaţii publice; Comunicare şi resurse umane; Jurnalism şi comunicare politică, Modă, publicitate, consum, Advertising and Digital Communication (cu predare în limba engleză); Cercetare aplicativă în Ştiinţele comunicării.

Programe de master în jurnalism:  Jurnalism Tematic, Managementul instituţiilor mass-media,          Producţie multimedia şi audio-video, Médias, développement et société (cu predare în limba franceză);Istoria ideilor, mentalităţilor şi culturii de masă (sec. XIX-XXI) (în colaborare cu Facultatea de Istorie).

Din această tomnă, FJSC lansează programul de masterat Modă, Publicitate, Consum iniţiat şi coordonat de lect. univ. dr. Dan Podaru, prodecanul facultăţii: „Noul program masteral îşi propune să ofere studenţilor o nouă direcţie multidisciplinară, cercetarea modei presupunând multiple abordări, atât sociologice, istorice, artistice, cât şi din punctul de vedere al comunicării fenomenului. Cu un corp didactic format din profesori ai facultăţii şi profesionişti ai domeniului modei şi publicităţii ca: Matei Corvin (creator de modă), Corina Băcanu (influencer şi Creative Director) sau Bogdan Lascăr (pictor ) etc., masteratul Modă, Publicitate, Consum vine în întâmpinarea studenţilor şi tinerilor în general cu o abordare teoretică solidă, dinamică şi răspunde nevoilor actuale de înţelegere şi cercetare impuse de societatea contemporană.”

Taxa de înscriere pentru studiile universitare de master: taxa este 200 de lei pentru înscrierea la una sau mai multe programe de master (maximum 3).

Admiterea la majoritatea programelor de master FJSC are loc pe baza unui proiect de cercetare susţinut online. Detaliile despre concursul de admitere sunt publicate pe site-ul: http://www.fjsc.unibuc.ro/home/master

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].