Mbappe joacă azi pe Arena Naţională

Naţional Arena va găzdui azi meciul dintre Franţa-Elveţia de la ora 22:00.

 

Echipele nici nu au ajuns bine în Romania că s-au pregătit şi de antrenament. S-au plâns cei drept de căldura din Romania şi au fost nevoiţi să amâne cu câteva ore primul antrenament, aşa că fanii ce-l aşteptau pe Mbappe şi Benzema, de exemplu, în faţa hotelului au avut de aşteptat mult şi bine. Primul antrenament al francezilor a fost pe stadionul „Arcul de Triumf”.

 

Dacă până acum puteau participa 14000 de suporteri, la meciul Franţa-Elveţia s-au vândut aproape 27000 de bilete. Au majorat la 50% din capacitatea stadionul.

 

Suporterii care vor asista la optimea de finală de pe Arena Naţională, se pot vaccina în ziua meciului, începând cu ora 10:00, la centrul de vaccinare de lângă stadion. Iar dacă tot ai intrebat de suporteri, trebuie să-ţi spun că vor fi puţini suporteri francezi pentru că biletele de avion spre România s-au scumpit şi nu pot avea zbor direct. 

 

 

Meciurile de luni, 28 iunie

Croaţia – Spania (luni, 28 iunie, ora 19:00, Copenhaga)

Franţa – Elveţia (luni, 28 iunie, ora 22:00, Bucureşti)

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].