Erdogan vrea să modifice constituţia Turciei: Amendamentul ar proteja familiile de “tendinţele perverse”

Partidul AKP al lui Erdogan se pregăteşte să prezinte în zilele următoare amendamente constituţionale care vor asigura, de asemenea, drepturi civile pentru femeile care poartă văl, informează agenţia Reuters.

Vorbind în faţa liderilor religioşi islamici, Erdogan a criticat ceea ce a spus că este o tendinţă globală de pierdere a sensului unităţii familiale.

“În timp ce unitatea dintre femeie şi bărbat bazată pe legitimitate este dispreţuită; perversiunea, imoralitatea şi relaţiile strâmbe sunt încurajate în mod intenţionat”, a spus el.

Erdogan şi legislatorii AKP şi-au înăsprit retorica împotriva comunităţii LGBT în ultimii ani, etichetând frecvent membrii acesteia drept “devianţi” sau “perverşi”.

“Consider că propunerea de amendament constituţional pe care o vom înainta parlamentului în zilele următoare este un pas important în acest sens”, a declarat Erdogan.

El a declarat că urmăreşte să “protejeze instituţia familiei de ameninţările tot mai mari ale tendinţelor perverse”.

Homosexualitatea nu este o infracţiune în Turcia, dar ostilitatea faţă de aceasta este larg răspândită.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].