FRF a lansat imnul echipei naţionale pentru EURO 2024

Campionatul European din Germania va începe pe 14 iunie, iar România face parte din Grupa E şi va întâlni Ucraina, Belgia şi Slovacia în prima fază a competiţiei.

FRF promite o serie de surprize surprize pentru toţi suporterii, prima fiind chiar lansarea imnului echipei naţionale pentru EURO 2024.

Piesa „Visăm Împreună”, lansată special pentru acest moment, îi aduce la un loc pe fotbaliştii echipei naţionale, pe unele dintre cele mai cunoscute vedete ale muzicii româneşti, precum Smiley, Andra, Pavel Bartoş, Theo Rose, Irina Rimes şi alţii, precum şi pe suporterii tricolori.

„Imnul Naţionalei este mai mult decât o simplă melodie; este o expresie a unităţii şi a dorinţei noastre comune de a susţine tricolorii. Prin campania „Când visăm împreună, ne adunăm împreună”, ne propunem să îmbinăm pasiunea pentru fotbal cu spiritul de comunitate, aducând suporterii mai aproape de echipa naţională şi contribuind la crearea unei atmosfere de susţinere necondiţionată pentru jucătorii noştri.

Ne dorim ca vara acestui an să fie una în care să ne bucurăm de cea mai mare sărbătoare fotbalistică, iar acest imn să devină un simbol al mobilizării noastre colective”, a spus Iulia Cuciurean, Head of Marketing Federaţia Română de Fotbal, cu ocazia lansării imnului.

[embedded content]

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].