Războiul din Ucraina. O nouă noapte dificilă. Ruşii au cucerit un oraş de 100.000 de locuitori din sud. O coloană de 5 km de vehicule militare ruseşti este în drum spre Kiev

UPDATE Explozii se aud luni dimineaţă în capitala ucraineană Kiev şi în oraşul Harkov, a anunţat serviciul ucrainian de comunicaţii speciale

Kievul a fost liniştit în prima parte a nopţii, dar acum răsună din nou explozii.

“Se aud din nou explozii în Kiev şi Harkov. Înainte de asta, a fost calm în capitala ucraineană timp de câteva ore”, a precizat agenţia.

Între timp, ziarul Kyiv Independent relatează că o alertă de raid aerian a fost declanşată la Cernihiv. Locuitorii sunt îndemnaţi să se îndrepte către cel mai apropiat adăpost, relatează publicaţia.

UPDATE 3:15 Operaţiunile ofensive ruse în direcţia Kievului rămân fără succes, potrivit oficialilor militari americani.

UPDATE  Serviciul de Stat pentru Comunicaţii Speciale raportează că avioanele de vânătoare au decolat din Belarus spre Ucraina. 

UPDATE 2:30 Volnovakha a fost recucerită, Mariupol rezistă, Berdyansk este capturat temporar, a precizat într-un update biroului preşedintelui.

UPDATE 1:00 Statul major al forţelor armate ucrainene a descris ziua de duminică drept “un moment dificil” pentru militari, afirmând că trupele ruse “continuă să bombardeze în aproape toate direcţiile”.

UPDATE 00:00 Oleksandr Svidlo, primarul interimar al oraşului Berdyansk de pe coasta sudică a Ucrainei, a declarat că forţele ruseşti au intrat în oraş şi au preluat controlul asupra acestuia.

Berdyansk, care are o mică bază navală, are o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori.”.

UPDATE 23:10 Primarul Kievului, Vitali Klitscho, spune că informaţiile potrivit cărora capitala Ucrainei ar fi înconjurată de forţele ruseşti sunt false.

UPDATE 22:50 Ministerul Sănătăţii al Ucrainei tocmai a declarat că 352 de civili, inclusiv 14 copii, au fost ucişi de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. De asemenea, a mai spus că 1.684 de persoane, inclusiv 116 copii, au fost rănite

UPDATE Imagini din satelit realizate duminică au arătat o mare desfăşurare de forţe terestre ruseşti, inclusiv tancuri, care se deplasează în direcţia capitalei ucrainene Kiev

Imaginile publicate de Maxar Technologies au arătat o desfăşurare compusă din sute de vehicule militare şi care se întinde pe o colonă de peste 5 km.

Transportul era situat la nord-est de oraşul ucrainean Ivankiv şi conţinea combustibil, logistică şi vehicule blindate, inclusiv tancuri, vehicule de luptă de infanterie şi artilerie autopropulsată, a precizat compania privată americană.

Imaginile din satelit au arătat, de asemenea, pagubele provocate de recentele lovituri aeriene asupra aeroportului Antonov din Hostomel, precum şi lupte grele în interiorul şi în apropierea aeroportului.

Maxar a urmărit acumularea forţelor ruseşti timp de săptămâni.

Rezumatul zilei

  • Preşedintele Volodimir Zelenski spune că Kievul va trimite o delegaţie de oficiali pentru discuţii “fără precondiţii” cu Moscova la graniţa dintre Ucraina şi Belarus.
  • UE a aprobat închiderea spaţiului său aerian pentru avioanele ruseşti, precum şi sancţiuni suplimentare, inclusiv excluderea unor bănci ruseşti din sistemul de plăţi SWIFT.
  • Preşedintele rus Vladimir Putin pune forţele nucleare ale Rusiei în stare de alertă maximă.
  • Guvernatorul oraşului Harkov afirmă că trupele ucrainene deţin controlul deplin al celui de-al doilea oraş ca mărime din ţară, după lupte de stradă cu forţele ruseşti.
  • Peste 360.000 de persoane au fugit din Ucraina de la începutul asaltului rusesc, potrivit ONU.
  • Uniunea Europeană a decis pentru prima dată în istoria sa, să furnizeze arme unei ţări aflate în război, iar o sursă a declarat pentru Reuters că va trimite armament în valoare de 450 de milioane de euro (507 milioane de dolari) vecinului său estic.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].