Philip Morris International donează Poliţiei de Frontieră două drone în valoare de aproape 700,000 USD

Achiziţia noilor echipamente de supraveghere este rezultatul celei de-a treia runde de finanţare a programului PMI IMPACT, iniţiativă globală ce sprijină proiecte care au scopul să combată comerţul ilicit şi consecinţele negative ale acestuia. Obiectivul general al proiectului este de a spori capacitatea autorităţilor române de detectare a contrabandei la frontierele externe ale UE în vederea identificării şi dezmembrării reţelelor infracţionale.

 

„Pentru PMI, eliminarea comerţului ilicit, în toate formele sale, rămâne o prioritate de vârf, deoarece acesta subminează eforturile noastre de a construi un viitor fără fum. Astăzi suntem onoraţi să donăm Poliţiei de Frontieră două drone de ultimă generaţie, în valoare de aproape 700.000 de dolari. Acestea vor fi folosite în zonele greu accesibile de la graniţele ţării, cu scopul combaterii traficului ilicit cu produse, inclusiv cu ţigări. Parteneriatul dintre marile companii din industrie şi autorităţile de control a dus la scăderea cu 54% a comerţului ilicit în ultimii 8 ani. Cu toate acestea, trendul pe care îl observăm în 2024 este unul îngrijorător: comerţul ilicit a crescut cu 27% în ultimele două luni, semn că nu trebuie să lăsăm niciodată garda jos în ceea ce priveşte combaterea acestui fenomen infracţional. În acest context, vă puteţi baza pe faptul că Philip Morris România va rămâne un partener de încredere al statului român. Este în interesul tuturor să protejăm comerţul legal, care susţine, prin taxe şi impozite, bugetul de stat al României.”, a declarat Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris Romania.

Poliţia de Frontieră Română este permanent implicată în acţiuni derulate pe linia combaterii traficului cu produse de contrabandă, rezultatele obţinute fiind foarte bune. Astfel, în primele trei luni ale anului, în urma eforturilor susţinute ale poliţiştilor de frontieră, au fost confiscate aproximativ 600.000 de pachete cu ţigări, în valoare de peste 13 milioane lei. Tot în primul trimestru poliţiştii de frontieră au mai confiscat 6.200 kg tutun vrac şi 47 kg tutun pentru narghilea. Poliţia de Frontieră va continua să se afle în prima linie pentru combaterea contrabandei, ţigaretele numărându-se printre cele mai traficate produse la frontierele ţării. În lupta împotriva acestui fenomen infracţional ne bucurăm atât de sprijinul celorlalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cât şi de al partenerilor instituţionali cu care colaborăm pentru a găsi cele mai bune soluţii, atât din punct de vedere organizaţional şi operativ, dar şi din punct de vedere tehnic.”, a declarat inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, chestor de poliţie Cornel-Laurian STOICA.”

 

Din 2016, momentul la care a fost lansat proiectul PMI IMPACT, piaţa ilicită de ţigarete a avut o evoluţie descendentă, fapt care demonstrează că eforturile susţinute şi comune ale autorităţilor în parteneriat cu mediul de afaceri, pot duce la o schimbare în bine şi în zona combaterii traficului ilicit. Cu toate acestea, trendul în 2024 nu este unul pozitiv, iar cele mai recente cifre arată o creşterea de 27% în ultimele două luni.

 

În cadrul primei şi celei de-a doua runde de finanţare, PMI a susţinut, prin iniţiativa globală PMI IMPACT, proiecte care au vizat diferite activităţi cu un impact durabil asupra comerţului ilicit:

  • Programe de cercetare pentru înţelegerea fenomenul ilicit;
  • Implementarea unor iniţiative educaţionale pentru a îmbunătăţi conştientizarea în rândul publicului;
  • Finanţarea dezvoltării de soluţii tehnologice pentru facilitarea demersurilor împotriva comerţului ilicit;
  • PMI a pus la dispoziţie 100 de milioane de dolari pentru finanţarea a trei runde de proiecte împotriva comerţului ilicit;
  • Prin PMI IMPACT, s-au alocat până acum 53 de milioane de dolari pentru implementarea a 71 de proiecte în 37 de ţări. 

Prin PMI Impact, Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (S.E.L.E.C) a beneficiat de prima rundă de finanţare PMI IMPACT în valoare de peste 1,500,000 de dolari. S.E.L.E.C este singura organizaţie din sud-estul Europei care acţionează în domeniul combaterii criminalităţii transfrontaliere, la nivel operaţional, şi care reuneşte autorităţile cu atribuţii de control din cele 11 state membre, printre care şi ţara noastră.

 

O a doua rundă de finanţare în valoare de peste 1,200,000 de dolari a fost destinată parteneriatului cu Inspectoratul General al Poliţiei Române. Acesta a condus la achiziţionarea de echipamente de patrulare şi detectare a tutunului ilicit, precum şi la activităţi locale de formare şi coordonare, cu scopul destrămării reţelelor infracţionale de contrabandă de la graniţele cu Ucraina, Moldova şi Serbia. Până acum, în România, pentru finanţarea proiectelor din cadrul PMI IMPACT au fost investiţi peste 3,300,000 de dolari.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].